Sărbătorile nu vin întotdeauna cu o atmosferă caldă, plăcută și prietenoasă. Relațiile dintre oameni nu țin cont de vreme și sărbătorile nu sunt întotdeauna „fericite”. Ceea ce sărbătorile prezintă însă, este o atmosferă guvernată de bunătate și altruism, cu daruri neașteptate.

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej special pentru noi, o perioadă în care ne bucurăm alături de echipa noastră că am reușit să ajutăm atât de multe familii în perioade nefericite din viața lor în care au avut nevoie de un sprijin.  Plini de motivație și de încrederea că și în anul ce va veni vom face tot ceea ce ne stă în putință pentru a fi alături de cei care ne solicită ajutorul, de lângă brăduțul nostru împodobit cu drag pentru toți cei ce ne trec pragul, vă transmitem sărbători luminate, pline de liniște, de bucurie, de sănătate și de vise împlinite!

Promitem ca în continuare să vă punem la dispoziție personalul nostru calificat și profesionist care, atunci când veți necesita, se va putea ocupa să ofere toate informațiile de care familia unei persoane trecute în neființă are nevoie pentru a pregăti tot ceea ce este necesar în astfel de situații. De la consultanță post mortem și până la organizarea pomenii și părăstasului după înmormântare, vă oferim servicii la prețuri accesibile, prețuri raportate la bugetul fiecărei familii, deoarece un deces implică cheltuieli destul de mari.

            Ne recomandăm prin:

  • Calitatea serviciilor– oferta noastră cuprinde pachete funerare cât mai complete, care să ofere familiilor îndoliate toate cele necesare în cazul în care se regăsesc într-o situație precum un deces, astfel încât aceștia să nu trebuiască să treacă prin întregul proces dureros al înmormântării;
  • Profesionalism– oferim servicii conform legii funerare, respectăm normele tehnice și sanitare impuse, privind atât inhumarea, transportul cât și criteriile profesionale impuse de lege;
  • Preț – dispunem de oferte la prețuri accesibile oricărui buzunar.

Oferim servicii funerare complete de la: consultanță de specialitate 24h din 24h, manipulare și transport funerar – preluarea acestuia de la domiciliul decedatului, de la azil sau de la morga spitalului și până la depunerea la biserică sau la capelă, în incinta sau în afara cimitirului, serviciul de repatriere – transport funerar internațional conform legislației în vigoare, cu autovehicule funerare specializate, omologate și autorizate, îmbălsămarea decedatului, toaletarea decedatului, sicrie, obținerea actelor necesare pentru inhumări – incinerări , ceremonialul funerar cu accesoriile necesare precum:  vesela, lumânări cu batiste doliu, iconiță, pachete, colivă, colaci, sticla cu vin + ulei, prosoape, candele, etc

Odată cu venirea sărbătorilor, gândurile noastre însă trebuie să zboare către lucruri bune. Dorim să vă mulțumim și să vă urăm dumneavoastră și celor dragi dumneavoastră pace sufletească, sănătate, bucurie și prosperitate în Noul An! Fie ca Noul An să vă aducă tot ce este mai bun pe lume!

Din partea întregii echipe,

Sărbători fericite!