Slujba Inmormantarii cuprinde o randuiala foarte bine stabilita si respectata aproape pretutindeni de catre slujitori, asa cum apare ea in cartile noastre de cult. In ceea ce priveste slujba inmormantarii, exista o serie de lucruri fara de care slujba nu poate avea loc. Lasand la o parte sicriul, care nu poate lipsi din nicio asemenea situatie, primul lucru absolut necesar este coliva. Ea se face din grau sau arpacas si se amesteca cu zahar, miere sau alte ingrediente mirositoare si miez de nuca, asezandu-se pe un vas intins si avand de regula imprimat deasupra semnul crucii.

Coliva

Coliva este simbol al trupului celui raposat, iar leganarea si tinerea de coliva in timpul cantarii „Vesnica pomenire” sunt expresia legaturii sau comuniunii sufletesti cu cel raposat, pentru care ne rugam sa fie pomenit in Imparatia lui Dumnezeu. Coliva se face din grau pentru ca, precum graul pentru ca sa incolteasca, sa creasca si sa aduca roada trebuie sa fie mai intai semanat sub brazda de pamant, ca sa putrezeasca, tot asa si trupul celui raposat se ingroapa in pamant ca sa putrezeasca si dupa aceea sa invieze intru nestricaciune.
Pentru slujba inmormantarii este nevoie de paine sau colac, numit si capat, facut tot din grau avand acelasi symbol ca si coliva. Colacii intrebuintati la mesele rituale si la slujbele funebre sunt de obicei impletiti. Rotundul colacului simbolizeaza viata vesnica din Imparatia lui Dumnezeu. In colac se asaza, de asemenea, o lumanare.

Vinul

De la inmormantare nu poate lipsi vinul, numit si paos, fiind simbolul aromatelor cu care femeile mironosite au uns trupul lui Iisus dupa adormire. Stropirea cu vin la inmormantare sau parastas este simbol al curatirii de pacate. Intrebuintarea painii si a vinului este simbol al vietii vesnice pe care o aduce impartasire cu Trupul si Sangele Domnului.

Crucea

Crucea care sta la capataiul persoanei trecute in nefiinta, este o dovada a credintei in nadejdea Invierii si a vietii vesnice, si care ne aduce aminte de patimirile Mantuitorului indurate pentru eliberarea neamului omenesc din robia mortii. Cat priveste icoana care se asaza pe pieptul celui raposat imediat dupa moarte, ea nu se lasa in sicriu si nu se inmormanteaza, ci se ridica la mormant si este pastrata.
Steagurile bisericesti sau praporii (prapurii), necesare la slujba de inmormantare sunt purtate in procesiune in fata celui adormit, avand insemnate Sfanta Cruce sau diferite reprezentari iconografice reprezinta steagul lui Hristos, imprejurul caruia se aduna credinciosii spre a fi aparati in lupta impotriva pacatului si prin care suntem incredintati ca adormitul a biruit in lupta pamanteasca spre mantuire.
La aceste lucruri absolut indispensabile pentru savarsire slujbei inmormamtarii se adauga si altele, in functie de traditia locala. Asa, de exemplu in multe parti se intrebuinteaza pomul, adica un pomisor sau o ramura de pom roditor care se impodobeste cu fructe, dulciuri, covrigi si altele, care se poarta inaintea convoiului mortuar si care se infinge la mormant langa cruce, dupa astuparea gropii si dupa ce a fost golit de bunatatile din el, care se dau de pomana. El reprezinta pomul vietii, fiind simbol al vietii si al mortii sau un substitut al mortului.
Tot in cadrul serviciilor funebre se mai obisnuieste a se imparti lumanari aprinse celor de fata, insotite de o batista, de o panza alba sau de prosoape. Acestea simbolizeaza calauza sufletului pe calea spre vesnicie.
Un alt obiect, toiagul ce se pune la capatul mortului simbolizeaza candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care crestinul il va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi. Toiagul mai simbolizeaza firul vietii omului pe pamant.
Toate aceste obiecte funerare necesare la slujba de inmormantare, cat si toate aceste practici, tin de grija pentru cel mort si de dorinta de binefacere pentu sufletul lui. Avand acest caracter, ele trebuie pastrate, indeplinite si cultivate fara ca unele dintre ele sa fie impuse si fara teama de a gresi daca ceva nu am respectat.