Conform Bisericii moartea reprezinta un fenomen spiritual reprezentat de despartirea sufletului de izvorul vietii, de Dumnezeu. Moartea a aparut in om imediat dupa neascultare, cea trupeasca venind mai tarziu, ca si consecinta a mortii spirituale. Asadar moartea spirituala este despartirea sufletului de Dumnezeu, iar moartea trupeasca este despartirea sufletului de trup.

Omul nu a fost nici muritor, nici nemuritor. Doar Dumnezeu este din firea Lui nemuritor. Moartea nu a survenit ca o razbunare a lui Dumnezeu, ci ca o consecinta naturala a ascultarii. Neascultarea omului, ca rupere a legaturii lui cu Dumnezeu, este aceea care a adus moartea. Dar neascultarea se datoreaza libertatii umane, aceasta fiind cea care l-a instrainat de izvorul vietii si l-a dus la moartea spirituala.

In Biserica moartea este asezata intr-o perspectiva diferita, Hristos indeamnandu-si ascultatorii la pocainta si pregatire pentru viata vesnica, amintindu-le in acest fel de iminenta mortii. Pomenirea mortii constituie un element esential al traditiei crestine. Il ajuta sa gandeasca si sa actioneze corect, credinciosul asumandu-si astfel firea prin libera alegere. Pomenirea mortii curateste mintea, il desface pe om de grijile vietii, il calauzeste si il asaza pe om inaintea vesniciei.

Din punct de vedere crestin, moartea trupeasca este un proces ce, dupa pacatul lui Adam, rezulta din separarea sufletului de trup si intoarcerea lui la Dumnezeu, cel ce l-a creat. Acolo va fi judecat pentru a primi in rai sau iad, rasplata sau pedeapsa vietii pamantesti. Trupul se va intoarce in pamant, din care a fost creat, pentru a se descompune in elementele din care a fost alcatuit.

Cauza mortii este data de catre indepartarea omului de Dumnezeu, care daca nu ar fi pacatuit ar fi ramas in comuniune cu Dumnezeu. Moartea a intrat in ordinea vietii ca urmare a pacatului savarsit de Adam si Eva, consecintele faptelor acestora rasfrangandu-se asupra intregii omeniri. Prin moarte inceteaza orice activitate a omului, fara a mai exista posibilitatea efectuarii unui progres in virtute in vederea iertarii pacatelor. Dupa moarte, sufletul se afla in imposibilitatea de a mai putea face ceva ce poata rascumpara din iad.

Moartea trupeasca este urmata apoi de judecata particulara unde ulterior sufletul isi primeste rasplata sau, dupa caz, pedeapsa si ramane in asteptarea evenimentului judecatii universale dupa care se va instaura imparatia lui Dumnezeu. Raiul si iadul sunt doar doua stari provizorii de rasplata sau pedeapsa in care sufletele crestinilor drepti sau pacatosi vor sta pana la judecata universala.

Crestinii ia in considerare extrem de serios realitatea divina, Dumnezeu, si omul, recunoscandu-le ca fiind realitati distincte. Relatia dintre Dumnezeu si om se bazeaza pe integralitate, fiecare apartinand unor planuri total diferite.

In crestinism moartea este luata in serios, inainte de a se produce, pentru a ne pregati de a trece prin ea. Mortii nu sunt plansi cu disperarea ca unicul lor chip de existenta a disparut in neant, pentru totdeauna; ci pentru pierderea unui ajutor in persoana lor si la gandul ca au murit nepregatiti. De aceea, locul principal il tin rugaciunile pentru ei, cu ocazia mortii lor si dupa aceea, odata cu regretul pierderii unui ajutor temporar. De aici vine si obligatia amintirii lor. Credinta crestina da o explicatie satisfacatoare originii ei, socotind-o provenita prin iesirea omului din comuniunea cu Dumnezeu, dar pentru ea moartea capata un sens pozitiv in Hristos, putand fi invinsa prin restabilirea comuniunii cu Dumnezeu, prin credinta in Hristos.             Crestinul manifesta deschis si o teama de durerile mortii ca despartire a sufletului de trup, cum a manifestat si Hristos, recunoscand astfel acest caracter nenatural al mortii, spre deosebire de cei care pe de o parte declara moartea un fenomen natural, iar pe de alta parte au o spaima disperata de moarte, cu mult mai mare decat crestinii.

Servicii Funerare Rainbow Dorobantu